TOCANIȚĂ DE CIUPERCI



Când vânătorul se întoarce din pădure cu ciuperci, nu-l întreba cum a fost vânatul.  (proverb african)

👉 Ingrediente:
⇒ 500 g ciuperci proaspete
⇒ 3-4 fire ceapă verde sau o ceapă veche medie
⇒ o bucățică de unt + 2 linguri de ulei
⇒ sare, piper
⇒ mărar, pătrunjel verde tocat

👉 Pentru sos:
⇒ 1 linguriță făină
⇒ 300 ml lapte rece


👇 Mod de preparare:
Spălați ciupercile și puneți-le la scurs într-o strecurătoare.

Tocați ceapa verde. Într-o cratiță încăpătoare puneți bucățica de unt și uleiul, așteptați până se incinge moderat și adăugați ceapa tocată. O căliți ușor fără să se rumenească.

Desprindeți piciorușele de  la ciuperci și le tăiați rondele și pălăriile în sferturi. La gătit peste ceapă, puneți mai întâi piciorușele, întrucât sunt mai fibroase și le gătiți fără capac la foc mediu timp de 4-5 min, apoi adăugați pălăriile ciupercilor. Amestecați și condimentați cu sare și piper. Acoperiți cratița cu capac.

Ciupercile vor lăsa multă zeamă, astfel după aproximativ 10 min., ridicați capacul și lăsați tocănița la scăzut. Gustați o felie de ciupercă să fie gata și purcedeți la pregătirea sosului.

Îngroșarea tocăniței. Într-un vas puneți o linguriță cu vârf se făină și adăugați treptat 250-300 ml de lapte rece, amestecați cu un țel astfel încât să nu se facă cocoloașe. Turnați peste tocăniță și lăsați făina să se gătească timp de 1-2 min.

Stingeți focul și luați cratița de pe aragaz. Adăugați o mână de mărar și pătrunjel tocat mărunt, piper negru măcinat.

Tocănița e foarte gustoasă fierbine, puteți să o serviți cu cașcaval ras deasupra. De asemeni poate fi
servită și ca garnitură pe lângă cărnuri.

POFTĂ BUNĂ!!!

No comments:

Post a Comment