PRĂJITURĂ CU FRUCTE - PERE ȘI PRUNE

PRĂJITURĂ CU FRUCTE


👉 Ingrediente:
⇒ 4 ouă
⇒ 200 gr. - zahăr
⇒ 125 gr. - smântână
⇒ coaja rasă de la o jumătate de lamâie (sau zahăr vanilinat)
⇒ 150 gr. - făină
⇒ 5 gr. - praf de copt
⇒ 100 gr. - unt topit
⇒ 5 pere medii
⇒ 10 prune


👇 Mod de preparare:
Se spală și se taie felii prunele și perele.
Notă: Opțional pot fi folosite următoarele combinații de fructe: mere și vișine; fructe de pădure;  mure, zmeură, coacăză.

Cu mixerul, într-un bol, la cea mai mare viteză, se bat ouăle cu zahăr până se obține o consistență cremoasă.

Se dă prin rozătoare coaja de la o jumătate de lămâie sau se adaugă zahăr vanilinat.

Se adaugă smântâna în bol și se amestecă cu o spatulă sau o lingură de lemn cu mișcări ușoare (să nu se distrugă bulele de aer din compoziție).

Se cerne peste compoziție făina amestecată cu praful de copt și se amestecă cu aceeași lingură de lemn sau spatulă înt-o singură direcție.

Se adaugă untul topit și se amestecă ușor până la omogenizare.

Se pregătește o tavă cu diametrul 28 cm., se unge cu unt și se presoară făina - astfel prăjitura va obține o coajă crocantă.

Se toarnă în tavă 1/3 din aluat și se aranjează feliile de fructe în straturi ( primul strat va fi de pere, ulterior de prune). După ce s-a aranjat fructele se toarnă aluatul rămas peste ele.

Se dă tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade C pentru aproximativ o oră.

Prăjitura se lasă să se răcească apoi poate fi scoasă din tavă.

Se servește rece cu puțină pudră presurată peste prăjitură cu o cănuță de ceai sau cafea.... în bătaia gingașă a razelor de soare, cu privirea în geam la păsărele zglobii ce se joacă în zbor, iar cântul lor se aude ca un ecou cip cirip cip ... cip... cip....


POFTĂ BUNĂ!!!




No comments:

Post a Comment