BOL DIN PÂINE PENTRU SUPE

BOL DIN PÂINE PENTRU SUPE


Pâinea este regele mesei şi toate celelalte sunt doar curtea regală care îl înconjoară pe rege. - Louis Bromfield

👉 Ingrediente:
⇒ 840 g - făină albă de grâu
⇒ 545 ml - apă călduță
⇒ 7 g - drojdie uscată
⇒ 15 g - sare

❤ Această rețeta este ideală pentru supele cremă ce se servesc în pâine, altfel pâinea este crocantă, ca acel călcâi de pâine proaspăt scos din cuptor, și nu atât de moale și pufoasă pentru a fi consumată zi de zi.


👇 Mod de preparare:
Turnați făina pe masa de lucru (nu într-un bol), adăugați sare și amestecați cu degetele. Faceți loc în mijlocul grămezii de făină și adăugați câte puțin apă călduță și drojdie uscată, amestecați.

Frământați 10 minute.

Luați un bol încăpător și ungeți interiorul acestuia cu ulei, după care puneți aluatul format bilă în el. Acoperiți bolul cu o folie alimentară și lăsați la dospit pentru o oră jumătate.

După expirarea timpului reveniți la aluat, scoteți-l atent din bol și secționați-l în 2 sau 4 părți, în dependență de mărimea bolului de pâine dorit. Împăturiți aluatul (nu frământați!) și formați din nou bile, așezați-le pe tava de copt la o distanță destul de mare una față de alta, căci vor crește mult în volum,  acoperiți tava cu o folie alimentară, astfel aluatul nu va face cruste și se va coace uniform și mai lăsați pentru o oră aluatul să crească.

Într-un vas termorezistent turnați apă și puneți-l în cuptor la nivelul de jos, setați cuptorul la 200 grade C.

Scoateți folia alimentară de pe tavă, presurați cu făină deasupra bilelor de pâine, la dorință puteți să le crestați cu un cuțit, și coaceți pâinea în coptor pentru 40 minute sau până devine rumenă frumos.

Scoateți pâinea din cuptor și lăsați să se răcească. Tăiați capacul pâinii, scobiți miezul dinăuntru, turnați supa fierbinte și serviți cu plăcere.

POFTĂ BUNĂ!!!



1 comment:

  1. 5 Best Slots Sites in Canada - Videoslots.cc
    Best Slots Sites in Canada · The 888casino · MyBookie · youtube downloader 777Casino · Bovada.lv · 888casino.lv videodl · 888 Casino.lv · youtube to mp4 Casino.

    ReplyDelete